Proiectul PSD cu ”închisoarea de weekend”, la comisia juridică a Camerei pentru raport

0
4


Comisia juridică a Camerei Deputaților dezbate astăzi controversatul proiect al schimbării regimului de detenție, la care PSD a propus ca persoanele condamnate pentru corupție, cu până la cinci ani de închisoare, să își poată executa pedeapsa la domiciliu sau în week-end. Proiectul a fost amânat de două ori până acum, în acest for. În deschidereea ședinței, Stelian Ion, deputat USR, a anunțat că USR nu a primit ultimele amendamente depuse de PSD și UDMR, la proiect.

 Deputaţii jurişti au comasat, astfel, trei propuneri legislative iniţiate de PNL şi UDMR, adăugând mai multe amendamente ale PSD.

Liberalii au protestat faţă de amendamentele PSD, menţionând că acestea schimbă fundamental propunerea făcută de ei, conform agerpres.ro. Potrivit amendamentelor depuse de PSD şi aprobate de comisie, măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse de judecătorul de supraveghere a executării pedepsei conform Legii 254/2013, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar.

Judecătorul de supraveghere a executării pedepsei va dispune aceste măsuri pentru persoanele condamnate la o pedeapsă de până la 5 ani, care au efectuat fracţia de 1/5 necesară pentru luarea în discuţie a regimului de detenţie. Măsurile alternative nu pot fi dispuse în cazul deţinuţilor care au săvârşit abateri disciplinare, mai prevede textul adoptat, la propunerea PSD.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here