Veşti proaste de la meteo: Cum va fi vremea în următoarele trei zile

0
4


Marţi va fi cald pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. În regiunile sud-estice şi estice cerul este variabil și numai izolat sunt condiţii de ploaie slabă, dar în restul țării se va înnora temporar accentuat și, local, cu precădere după-amiază, vor cădea averse, însoțite de descărcări electrice şi intensificãri de vânt. Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă pot atinge 10…15 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 12…15 grade pe litoral şi 25 de grade în nord-vest şi centru, posibil şi în Moldova. În zonele joase, îndeosebi din sud-est, dimineaţa se va semnala ceaţă. Presiunea atmosferică este în creştere astăzi, astfel că se apropie de valorea normală.

Vremea în Bucureşti

În București, tot cald, cu cer temporar înnorat și condiţii reduse de ploaie slabã, trecãtoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi 21…22 de grade. Presiunea atmosferică va creşte și aici spre normal.

Vremea la munte

Vremea se va menţine caldã pentru aceastã datã. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate, iar local se vor semnala averse, descãrcãri electrice şi intensificãri ale vântului, îndeosebi dupã-amiazã şi noaptea. Izolat cantitãţile de apã pot atinge 10…15 l/mp.

Vremea pe regiuni

În regiunile intracarpatice cerul va fi mai mult noros și loacal vor fi averse, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului, cu precădere după-amiază. Izolat, îndeosebi la munte, cantitățile de apă pot atinge 10…15 l/mp. La amiază, valori termice de 23 de grade la Timișoara și Arad, 24 la Baia Mare, 22 la Cluj și la Brașov și 23 la miercurea Ciuc.

În sud, în Oltenia nori și local ploi slabe, poate și descărcări electrice și vînt. În Muntenia norii lasă loc și soarelui și numai izolat poate să plouă slab. Este tot cald pentru această dată, maximele sunt în general între 18 și 22 de grade.

În Dobrogea, vreme în general frumoasă cu puțînă ceață dimineață și 19 grade maximă la Tulcea și 14 la Constanța.

Și în Moldova vreme în general frumoasă și caldă, cu maxime în general între 20 și 23 de grade. În nordul regiunii izolat vor fi ploi slabe iar dimineață în jumătatea sudică, pe arii restrinse va fi ceață.

Vremea miercuri şi joi

Miercuri, maximele scad ușor, apropiindu-se astfel de normal în regiunile estice și centrale. În restul țării rămâne cald. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 grade la Miercurea Ciuc și 23 de grade la Drobeta. Cerul va fi variabil în nord-vestul și sud-estul extrem al țării, unde numai izolat vor fi posibile ploi slabe, dar va prezența înnorări temporar accentuate în restul teritoriului și pe arii relativ extinse se vor semnala averse, trecător însoțite de descărcări electrice, iar pe spații mici cantitățile de apă vor fi mai însenate. Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. În zonele joase, izolat, vor fi condiții de ceață.

În București, cald și miercuri – În jur de 8 grade dimineața și 21 de grade la amiază. Cerul va fi temporar noros și, mai ales spre seară vor fi condiții de ploaie slabă, de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat.

Joi, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul și estul țării, unde numai izolat și trecător vor fi ploi slabe, de scurtă durată, insotitte posibil și de descărcări electrice. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice și montane și local și în cele vestice și centrale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15-16 grade în depresiunile intramontane și în nordul Moldovei (Suceava 16) și 21-22 de grade în sud (Drobeta 22).

În București, joi, va fi înnorat când și când și vor fi condiții de ploaie slabă, de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Dimineața, 9-10 grade, la amiază 21.





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here